Societăți comerciale

Echipa noastră înțelege că jucătorii de mize mari au nevoie de avocați competenți și talentați, care să le protejeze interesele și să le sprijine succesul pe termen lung. Avem o vastă experiență în susținerea companiilor în fiecare etapă de dezvoltare a afacerii, de la redactarea actelor constitutive și a contractelor de societate, la îndeplinirea formalităților necesare la Registrul Comerțului, și până la reprezentarea acestora în cadrul adunărilor societare și contestarea hotărârilor în instanță.

Oferim asistență juridică personalizată, adaptată atât nevoilor companiilor de talie mare, cât și celor mici, indiferent de forma de organizare a acestora. Ne adresăm, de asemenea, și investitorilor persoane fizice, având o înțelegere profundă a riscurilor și expunerii implicate. Cunoștințele noastre solide în domeniu ne permit să urmărim în permanență obligațiile de conformare ce îți revin și să oferim sfaturi juridice pragmatice, care să se alinieze cu obiectivele și planurile tale de dezvoltare a afacerii.

Indiferent de complexitatea problemelor cu care te confrunți, echipa noastră de avocați este pregătită să îți ofere soluții eficiente și să te ghideze pe drumul succesului.

Exemple de succes:

  • Reprezentarea cu succes a unui important investitor cu privire la o serie de dispute cu acționarii unei companii care deține un important lanț de magazine din Târgu Jiu;
  • Consultanță juridică acordată unui comerciant de jucării educative cu privire implementarea unei structuri sigure de transfer al afacerii către un partener contractual;
  • Reprezentarea cu succes a unei importante companii de colectare deșeuri de ambalaje cu privire la anularea unor hotărâri AGA cu impact major;
  • Reprezentarea unei fabrici de creioane în dispute privind deținerea pachetului majoritar de acțiuni în cadrul unei alte companii din același sector de activitate.
Scroll to top