După aproape un an de proces, plin de provocări și dificultăți, am obținut o victorie importantă pentru clientul nostru, General Turbo SA. Tribunalul București a respins toate cererile de deschidere a procedurii de insolvență formulate împotriva celei mai mari companii producătoare de echipamente energetice din România.
Acest proces s-a desfășurat într-un context complex, în paralel cu o inițiativă de preluare a activității companiei de către un jucător important din industrie. Am fost confruntați cu multiple riscuri, nu doar datorită sumelor considerabile implicate în cererile de deschidere a procedurii, ci și datorită impactului pe care o soluție nefavorabilă l-ar fi avut asupra activității desfășurate de General Turbo SA.
Decizia Tribunalului București reprezintă o soluție favorabilă care permite General Turbo SA să își continue și să își consolideze activitatea, având libertatea de a-și duce mai departe planurile de dezvoltare în sectorul energetic, fără a mai întâmpina obstacole externe.
Compania General Turbo SA a dobândit în cei peste 45 de ani de existenta, statutul de lider pe piața autohtonă a producerii echipamentelor energetice complexe pentru domeniul clasic si nuclear. În egală măsura, si-a extins prezenta pe piețele externe, câștigându-şi locul pe o piață competitivă, exigentă şi într-o continuă schimbare.