Ministrul Finanțelor, domnul Tzancos Barna, a subliniat în mai multe rânduri că modificarea legii insolvenței reprezintă o prioritate. În acest context, domnia sa a anunțat că o propunere de modificare a legislației va fi pregătită până la sfârșitul primului trimestru al anului 2025.  Obiectivul urmărit este reducerea riscului ca unii debitori să abuzeze de procedura insolvenței pentru a se ascunde în spatele acesteia, limitând astfel capacitatea statului de a executa silit bunuri.

Într-o analiză obiectivă a situației, se impun câteva observații esențiale:

• Executările silite demarate de stat generează blocaje majore în activitatea unei companii. Conturile sunt poprite, fluxurile financiare sunt redirecționate către stat, iar activele sunt vândute. Această situație duce la o criză de lichidități, care se transformă rapid într-o incapacitate de plată, declanșând procedura de insolvență. În aceste condiții, nu mai vorbim despre o „opțiune” de a intra în insolvență, ci despre o obligație legală de a iniția această procedură

• Poziția statului în cadrul procedurii de insolvență este una clar avantajoasă. Creanțele statului sunt titluri executorii, iar statul este înscris la masa credală cu întreaga sumă, fără condiții. Contestațiile formulate împotriva acestora sunt soluționate separat, în instanțele de contencios fiscal, iar recuperarea sumelor se face prioritar, având rang superior față de ceilalți creditori.

• Executările silite, atât cele ale statului cât și ale altor creditori, sunt suspendate în cadrul procedurii de insolvență, indiferent de existența sau nu a unor garanții pe bunurile debitorului.

• În trecut, legea insolvenței permitea executările silite de către stat în anumite condiții, dar această prevedere a fost abrogată deoarece a condus la imposibilitatea de reorganizare a companiilor.

• Schemele de eludare a legii sunt complexe și implică un număr semnificativ de creditori, pe lângă statul român. Aceste practici abuzive sunt de obicei pregătite înainte de deschiderea procedurii de insolvență și includ acțiuni simultane desfășurate pe mai multe fronturi de către debitor: achiziționarea de creanțe de la diverși parteneri contractuali pentru a deveni creditori ai propriei companii, încheierea de acorduri nefavorabile cu companii afiliate etc. Aceste manevre permit formarea unei majorități în masa credală, influențând astfel semnificativ procesul de reorganizare și recuperarea creanțelor. Legea actuală oferă prea puține instrumente pentru a contracara aceste scheme.

În concluzie, este evidentă necesitatea modificării legii insolvenței. De asemenea, utilizarea acestei proceduri ca instrument de fraudă este o realitate confirmată. Totuși, consolidarea și mai mult a poziției statului în cadrul insolvenței, în detrimentul actorilor privați, nu reprezintă o soluție eficientă în combaterea acestui fenomen. O astfel de măsură ar putea reduce, într-o mică măsură și pe termen scurt, sumele blocate în insolvență (deși acest efect este discutabil), dar impactul negativ asupra mediului de afaceri ar fi semnificativ și ar avea efecte de bumerang asupra bugetului de stat.